Visele mele, sperantele mele,
Cioburi de gheat-aruncate,
Risipite prin viata.
Ratusca urata in spate,
In mers leganat le aduna
Cu grija pe toate.
Vitralii din ele ridica
In balta in care de-o viata
O lume-o uraste.
Cu zahar candel ma imbie
Sa vad de prin stuf Catedrala
Cladita doar mie.
Plimbandu-ma-n ea il privesc
In oglinzi de argint si de gheata
In metamorfoza.
Un brat nevazut ma conduce
Prin vaste camari si culoare
Spre pictorul meu.
Un print rabdator ma asteapta
Si parca il stiu din trecut…
Doar ochii-l tradeaza.
E el, cersetorul pe care
Candva l-am impins intr-o balta…
Ratusca ciudata.
No comments:
Post a Comment